APMNIR
Home Museum Projects News Links Contact
logo APMNIR

Expozitia "Aviatia in Romania. 1910 - 2010" (17 iunie - 1 septembrie 2010)

06-17-2010

 

 Pe data de 17 iunie 2010, la Muzeul Naţional de Istorie a României va avea loc vernisajul expoziţiei „Aviaţia în România. 1910 – 2010”. Expoziţia a fost realizată cu prilejul împlinirii unui secol de la primul zbor în spaţiul aerian românesc, al unui avion construit şi pilotat de un român: Aurel Vlaicu.

Expoziţia este deschisă până la data de 1 septembrie 2010.  

Expoziţia prezintă cele mai de seamă personalităţi şi cele mai importante momente ale istoriei aviaţiei româneşti, de la începuturi până în perioada contemporană, fiind împărţită în cinci secţiuni tematice / cronologice: I. Pionierii; II. Participarea aviaţiei române la Primul Război Mondial; III. Aviaţia română în perioada interbelică; IV. Participarea aviaţiei române la cel de-al Doilea Război Mondial; V. Aviaţia română postbelică.
Sunt expuse numeroase documente, fotografii, obiecte care au aparţinut unor aviatori de renume, aparatură de bord, decoraţii, machete. Amintim aici: roata şi volanul avionului Vlaicu II; carnetul de pilot – aviator, eliberat de Federaţia Aeronautică Internaţională, pe numele lui Aurel Vlaicu; brevetul de invenţie pentru „Efectul Coandă”; casca de paraşutist a Smarandei Brăescu; ochelarii de zbor ai lui Haralambie Giossanu; ordinul „Legiunea de onoare”, conferit colonelului aviator Gheorghe Negrescu; binoclul ce a aparţinut aviatorului Gogu Ştefănescu; trusă de navigaţie şi cască cu laringofon din dotarea aparatelor Henkel – 111; carnet de zbor completat cu însemnări din timpul misiunilor efectuate în cel de-al Doilea Război Mondial de către aviatorului Tudor Greceanu etc.
Dintre machetele expuse se remarcă cele ale aparatelor pionierilor aviaţiei (Vlaicu II, Vlaicu III, Coandă 1910), macheta unui zeppelin şi a avionului NIEUPORT din timpul Primului Război Mondial sau cele ale avioanelor I.A.R.- Potez 25, Savoia Marchetti, I.A.R.-80, Messerschmitt 109G, I.A.R. 99 Şoim, M.I.G.–21. Vizitatorii pot afla amănunte despre caracteristicele aparatelor de zbor precum şi despre realizările şi performanţele celor mai de seamă aviatori români, care s-au remarcat ca ingineri, inventatori, acrobaţi ori au luptat în cele două războaie mondiale, aşa cum au fost: Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Traian Vuia, Smaranda Brăescu, Elena Caragiani, George Valentin Bibescu, Gheorghe Bănciulescu, Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu etc.
De asemenea, perioada contemporană este marcată prin documente şi machete, dar şi prin prezenţa „spectaculoasă” a unei parapante şi a unui deltaplan, ambele în mărime naturală.
Cu ocazia expoziţiei a fost realizat şi un catalog în format electronic.
Co-organizatorii expoziţiei sunt: Muzeul Militar Naţional, Muzeul Aviatic „Dumitru Prunariu” – Pucioasa (care deţine o colecţie impresionantă de machete, realizate cu un mare profesionalism), Asociaţia Piloţilor şi Proprietarilor de Aeronave Ultrauşoare Motorizate din România, Muzeul Naţional Filatelic, Clubul Copiilor „N. Mateescu”, Pucioasa.

 

Home

|

Museum

|

Projects

|

Noutati

|

Links

|

Map

|

Contact

Copyright (c) 2008 Asociatia Prietenii MNIR. All rights reserved Web Design by Lambert Group