APMNIR
Home Muzeu Proiecte Noutati Legaturi Contact
logo APMNIR

De la radio la mp3. 60 de ani de la fabricarea primului radioreceptor la fabrica Radio Popular (1-15 iulie 2009)

06-29-2009

 

 

 

 

Miercuri, 1 iulie 2009, orele 12.00, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Asociaţia colecţionarilor de aparate radio Pro Radio Antic vă invită la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr 12, să participaţi la vernisajul expoziţiei „ De la radio la mp3. 60 de ani de la fabricarea primului radioreceptor la fabrica Radio Popular”.

Expoziţia de aparate de epoca este dedicată unui eveniment major legat de istoria patrimoniului tehnic românesc, şi anume radioul. Aşa cum anunţă şi subtitlul expoziţiei, se împlinesc 60 de ani de la fabricarea primului aparat de radiorecepţie la fabrica Radio Popular. Reluând experienţa tehnicienilor de la S.A.R. Philips-Bucureşti (Societate Anonimă Română), Radio Popular devine o referinţă pentru industria electronică din ţara noastră.
Datorita pasiunii colecţionarilor de aparate de epoca, vizitatorul are prilejul să admire primele aparate de radio construite fie de S.A.R. Philips, fie de fabrica Radio Popular, dar şi multe alte exponate produse de alte firme, restaurate şi păstrate în colecţii particulare.
Expoziţia, organizată de Asociaţia colecţionarilor de aparate radio Pro Radio Antic, cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a României, face posibil ca piese remarcabile, din spaţiul restrâns al colecţiilor particulare să apară în faţa publicului larg.

Home

|

Muzeu

|

Proiecte

|

Noutati

|

Legaturi

|

Harta

|

Contact

Copyright (c) 2008 Asociatia Prietenii MNIR. Toate drepturile rezervate. Web Design by Lambert Group