APMNIR
Home Muzeu Proiecte Noutati Legaturi Contact
logo APMNIR

Despre noi


Asociația noastră s-a format la jumătatea lunii martie a anului 2008, avand drept scop principal sprijinirea activităților muzeului și inițierea în parteneriat cu acesta de noi proiecte menite să crească vizibilitatea acestei instituții la nivel național și internațional și să amplifice rolul său în promovarea identității istorico-culturale românești. Organizația desfășoară în special activități dedicate patrimoniului cultural național imobil (monumente istorice) și mobil (muzee și colecții).                                         

Proiecte

"Ghidul complet al muzeelor şi colecţiilor din România pe telefonul mobil"

Realizarea aplicaţiei "Muzee şi Colecţii din România" pentru telefoane cu sistem de operare Android şi iOS, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului (Baza națională de date a muzeelor și colecțiilor din România - http://ghidulmuzeelor.cimec.ro) şi Comitetul Naţional Român ICOM, care oferă informaţii (adresă, program, telefon, site web, descriere) despre toate cele peste 900 de colecţii muzeale din România, precum şi peste 5200 de fotografii. Proiectul a fost finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, prin programul Proiecte Culturale 2013.

Muzee şi Colecţii din România pe Google Play

Muzee şi Colecţii din România pe Apple App Store

Aplicatia Monumente Romania - iOS si Android

Proiectul de marcare a monumentelor istorice din Campulung Muscel

Proiectul de marcare a monumentelor istorice din Curtea de Arges

"MONUMENTELE ISTORICE DIN BUCUREȘTI – IEȘIREA DIN ANONIMAT"

Proiectul a urmărit creşterea vizibilităţii şi a gradului de valorificare a monumentelor istorice din Bucureşti, prin marcarea a aproximativ 400 de clădiri monumente istorice cu plăcuţe descriptive trilingve (română, engleză, franceză) standardizate, în conformitate cu Ordinul MCC nr. 2337 din 27 aprilie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice.

Coordonator: Asociația "Prietenii Muzeului Național de Istorie a României"

Parteneri:
- Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu;
- Ministerul Culturii și Patrimoniului Național;
- Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului București;
- Primăria Municipiului București reprezentată prin ArCuB;
- Fundația Culturală ARTEX.

Voluntari: Adrian si Roxana Cotro, Adrian Alexe, Dragos Gasca.

 

Proiect finanțat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Mecanismului Financiar SEE. Pentru informații oficiale despre Mecanismul financiar SEE și Programul Norvegian de Cooperare, accesați: http://www.eeagrants.org  

Realizarea unui site dedicat monumentelor istorice din România

Construirea unei hărți interactive a monumentelor istorice din București

Home

|

Muzeu

|

Proiecte

|

Noutati

|

Legaturi

|

Harta

|

Contact

Copyright (c) 2008 Asociatia Prietenii MNIR. Toate drepturile rezervate. Web Design by Lambert Group