APMNIR
Home Muzeu Proiecte Noutati Legaturi Contact
logo APMNIR

Eleganţă bucureşteană (15 octombrie - 30 noiembrie 2009)

10-15-2009

 

 

Muzeul Naţional de Istorie a României vă invită joi, 15 octombrie 2009, ora 14.00, la vernisajul expoziţiei intitulată „Eleganţă bucureşteană”, dedicată evoluţiei modei bucureştene de-a lungul a trei secole.


    
Veţi putea admira colecţia de costume a doamnei Adinei Nanu, precum şi piese din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României. Cu acestă ocazie muzeul va expune şi frumoasa rochie purtată de Regina Maria în 1896, la petrecerea ce a urmat încoronării Ţarului Nicolea al II-lea.
     Expoziţia consacrată în totalitate costumului de damă şi bărbătesc, urmăreşte evoluţia hainelor prin prezentarea a peste 60 de ţinute. Vizitatorul are ocazia să călătorească în timp, descoperind farmecul vremurilor de altă dată (crinolinele) cât şi al celor mai recente (jeans-ul); intervalul de timp pe care îl va marca expoziţia ca perioadă istorică este cuprinsă între 1850 şi până în 2000. Perioadele vor fi înfăţişate prin două-trei ţinute, icon-uri, însoţite de piese de mobilier pentru a creea atmosfera timpului respectiv. Pe lângă toate piesele vestimentare, vor mai putea fi admirate diverse accesorii ale ţinutelor- pantofi, pălării, truse de perii, genţi, manuşi şi dantelării. Publicul are ocazia să se familiarizeze cu timpurile trecute şi prin fotografiile ce vor fi prezentate în centrul holului.
     Urmărind cum s-a schimbat de-a lungul timpului vestimentaţia, expoziţia „Eleganţă bucureşteană” pare să indice cele petrecute pe plan local, însă tema expoziţie nu se limitează la societatea românească. Uneori, trenduri ca hippy sau punk, ce au marcat moda la nivel internaţional, nu au avut un răspuns ferm din partea comunităţii româneşti, iar în aceste situaţii, au fost prezentate mai intâi trendurile generale, ca apoi să se poată surprinde cum au influenţat scena românească.
     Publicul doritor de mai multe informaţii despre evoluţia costumului poate să participe la conferinţele ce vor fi susţinute periodic în cadrul expoziţiei. Datele şi temele conferinţelor vor fi anunţate ulterior pe site-ul muzeului.

Home

|

Muzeu

|

Proiecte

|

Noutati

|

Legaturi

|

Harta

|

Contact

Copyright (c) 2008 Asociatia Prietenii MNIR. Toate drepturile rezervate. Web Design by Lambert Group